Florin Pastramă, declarație pentru Mihaela Rădulescu

Mihaela Rădulescu este, fără îndoială, una dintre cele mai îndrăgite și apreciate prezentatoare TV din România. Cu fiecare proiect al său, „diva” reușește să cucerească publicul și, totodată, să câștige respectul colaboratorilor.

Mesajul emoționant al lui Florin Pastramă pentru Mihaela Rădulescu

Lucrurile nu stau diferit nici în cazul emisiunii Ferma, producție cu care Pro TV a reușit să înregistreze audiențe record în această primăvară. Mihaela Rădulescu a avut parte numai de cuvinte de laudă din partea tuturor concurenților, însă cel mai emoționant mesaj a venit din partea lui Florin Pastramă. Prin intermediul unei cunoscute rețele de socializare, acesta a ținut să își exprime public admirația pentru celebra prezentatoare TV.

„Mihaela este omul pe care îl respect și-l voi respecta toată viața! Este femeia pe care am admirat-o dintotdeauna atât din fața televizorului, cât și în realitate. Este o profesionistă, o femeie puternică, mamă, divă, un om de la care ai tot timpul ceva de învățat. Respect și îți mulțumesc pentru tot ceea ce m-ai învățat!” , a scris Florin Pastramă pe contul personal de Facebook, postând și o fotografie în care apare alături de Mihaela Rădulescu.

Bat clopote de nuntă pentru Florin Pastramă și Brigitte Sfăt

Acum că Ferma a ajuns la final, Florin pastramă și Brigitte Sfăt se pregătesc să facă pasul cel mare în relația lor. Potrivit unei surse citate de click.ro , cei doi îndrăgostiți s-au mutat deja împreună, în vila fostei soții a lui Ilie Năstase, situată în zona Pipera, astfel că este de așteptat ca nunta să aibă loc în cel mai scurt timp. De altfel, nașii au fost deja aleși. Cântărețul Jorge, bunul prieten din fermă, le va fi alături în fericita zi.

„Brigi şi Pastramă sunt împreună din prima zi de când Florin a ieşit din «Fermă». Nu s-au despărţit nicio clipă. Ea a cunoscut-o şi pe mama lui, doamna Pastramă chiar o iubeşte şi o îndrăgeşte pe Brigitte. Mănâncă din trei în trei zile la ea, gătesc împreună. Nu este exclus ca cei doi proumbei să se mute împreună anul viitor, adică la Pastramă, care are o casă cu 20 de camere. E cât un hotel” , a mărturisit un apropiat al celor doi, pentru sursa citată.

Loading...