Soţul înjunghiat de soţie la Năvodari ar fi vrut s-o abuzeze în bucătărie, iar femeia s-ar fi apărat

Femeia din Năvodari care și-a înjunghiat soțul, miercuri, pe 10 aprilie, a ajuns în arestul poliției. Ocupată cu mâncarea, a văzut negru în fața ochilor atunci când bărbatul a intrat în bucătărie cu o dorință arzătoare de a face amor.

Potrivit replicaonline.ro, femeia de 65 de ani pus mâna pe un cuțit de bucătărie și l-a înfipt în abdomenul soțului, după o ceartă în familie.

Deși căsătoriți de 37 de ani, femeia a relatat că bărbatului îi cam fugeau ochii după alte doamne, pe care le complimenta frecvent. Însă nici de îndatoririle conjugale nu se ferea, după cum a fost cazul în urmă cu două zile.

Dornic de acțiune, bărbatul de 60 de ani a intrat în bucătărie, acolo unde soția sa făcea mîncare, și i-a spus că vrea să facă dragoste. Conform sursei citate, femeia l-ar fi refuzat, moment în care a început să o jignească, adresându-i cerințe la modul peiorativ.

A fost momentul în care femeia a luat cuțitul de bucătărie și i l-a infipt direct în torace. Medicii de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța sosiți la fața locului l-au găsit conștient, cu o plagă la nivel abdominal, și l-au transportat imediat la spital cu elicopterul SMURD.

Femeia le-ar mai fi spus anchetatorilor că nu mai suportă comportamentul lui de ”fustangiu”.

Aceasta a fost plasată pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventiv al IPJ Constanța, iar vineri a fost prezentată instanței de judecată, fiind pusă sub control judiciar.

A fost deschis dosar penal pentru infracțiunii de loviri sau alte violențe.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *