Press "Enter" to skip to content

Prima reacție a lui Smiley, după moartea Emmei Neagu de la Românii au talent

Emma Neagu, pe care foarte multă lume o știa și o aprecia de când a participat la ”Românii au talent”, a murit pe 7 aprilie la vârsta de 15 ani din cauza cancerului osos, boală cu care a fost diagnosticată în anul 2017. După aflarea veștii, a apărut și prima reacție a lui Smiley.

Emma Neagu a devenit cunoscută şi în România după apariţia în sezonul nouă „Românii au talent“, unde a impresionat prin ambiţia şi spiritul ei. Pasionată de gimnastică şi dedicată ei încă de la vârsta de trei ani şi jumătate, Emma a reuşit să facă performanţă în acest domeniu în ciuda faptului că a ales să-i fie amputat piciorul, tocmai pentru a-și urma pasiunea.

Din păcate însă, organismul Emmei nu a mai putut lupta cu boala.

Adolescenta s-a stins din viață în urmă cu cinci zile, însă abia astăzi s-a aflat vestea și în țară la noi. Printre cei care au fost devastați de moartea fulgerătoare a fetei s-a numărat și Smiley. Artistul a dat share la o fotografie publicată de Florin Călinescu cu Emma Neagu, pe scena de la ”Românii au talent”, mărturisind tuturor că este supărat de când a aflat vestea.

Loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *