Curs valutar BNR azi, 12 aprilie 2019. Cât a ajuns moneda Euro?

Banca Națională a României indică azi, 12 aprilie, cursul valutar. Cotațiile vor urma să apară la orele 13:00! În cursul valutar precedent al BNR, euro a avut valoarea de 4,7596 de lei/euro, cu variația negativă de -0.0015 lei. Dolarul american a scăzut și el, iar lira sterlină a fost singura care a crescut cu +0.0005 lei. Francul elvețian a indicat o variație negativă de -0.0007 lei, ajungând la valoarea de 4.2126 de lei/ franc elvețian.

Curs valutar BNR azi, 12 aprilie 2019. Ccum arată valorile de azi?

Azi, 12 aprilie, Banca Națională a afișat cursul valutar pentru cotațiile de azi. Guvernatorul BNR a făcut declarații pentru situația în care se află acum ROBOR. “Fiind numai interbancar, acolo se bat băncile, cu mâna pe inima vă spun, pe cuvântul meu, și cu verificari pe date, se bat până la o sutime de procent. Deci ele pot să variaze în jurul cotelor afișate, dar se bat până la o sutime.

V-am spus în ce condiții fac cartel. Dacă ajung cu dobânda la 3,50%, dar nu mai mult. Am văzut pe cineva pledând că se duce dobânda la 10%. La 3,5%, dacă cineva se duce să se împrumute la 4%, îl sună domnul Cinteza imediat și îl întreabă ce faci? Pui în pericol stabilitatea sistemului și introduci panică pe piață? Deci 3,5% este maxim. Deci nu se pot cartela“, conform sursei citate.

Curs BNR pentru: Euro

Potrivit Băncii Naționale a României, moneda euro a indicat în cursul de ieri o scădere. Aceasta a avut variația negativă de -1.0015 lei, ajungând la valoarea de 4.7596 de lei/euro.

Curs valutar BNR pentru azi: Dolar american

Dolarul american a avut ieri, 11 aaprilie, valoarea de 4.2201 de lei/dolar american, cu variația scăzută de -0.0022 de lei.

Curs valutar BNR pentru: Lira sterlină și Franc elvețian

Lira sterlină a avut, potrivit Băncii Naționale a României, valoarea de 5.5209 de lei/lira sterlină, cu variația pozitivă de +0.0008 lei. Francul elvețian a scăzut cu -0.0077 lei, ajungând în cursul de ieri la valoarea de 4.2126 de lei/franc elvețian.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *