Detalii dureroase în cazul copiilor din Galaţi, filmaţi în timp ce sunt bătuţi crunt de propriul tată

Povestea fraţilor loviţi de propriul tată a revoltat România. Cazul scoate la iveală greşeli în lanţ şi o nepăsare teribilă din partea autorităţilor pentru vieţile celor doi copii. Bărbatul era cunoscut drept agresiv. Făcuse chiar şi închisoare după o crimă în familie, spun surse din anchetă.

Autorităţile ştiau cât este de violent, dar nu au făcut nimic ca să-i protejeze pe cei doi fraţi. Într-o declaraţie pentru Observator, mama copiilor face acuzaţii grave. Femeia spune că ar fi părăsit ţara de frică, după ce plângerile ei la Poliţie ar fi fost ignorate.

Mama copiilor: Am multe poze cum mă lovea, m-a tăiat, am fost internată, am fost la urgenţe. Poliţia nu făcea nimic. Eu ce să fac? Cum puteam să ajut?

Cei doi fraţi bătuţi cu sălbăticie au trăit ani la rând în teroare. Au fost în grija unui tată cunoscut pentru violenţe extreme.

Trecutul bărbatului de 41 de ani este înfiorător. Potrivit unor surse din anchetă, individul a făcut închisoare pentru omor. Chiar mama copiilor chinuiţi vorbeşte despre o crimă în familie.

Citeste si articolul :   Tragedie la Vama Veche! O tânără a fost găsită fara viata pe plajă! Ce făcuse cu puțin timp înainte să se stinga! Turiștii au început să plângă atunci când au văzut despre cine este vorba

Mama copiilor: A mai omorât o persoană. Tot aşa a mai fost însurat şi pe mama la femeia aia a omorât-o. L-am crezut pe el că a zis că nu este adevărat, dar la câte bătăi îmi dădea acum stau şi mă gândesc că este adevărat

Chiar şi încătuşat, bărbatul are o atitudine sfidătoare. Poliţiştii îl cercetează acum pentru trei infracţiuni: ameninţare, violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorilor.

S-a filmat când s-a răzbunat brutal pe copii şi nu a fost un episod izolat. Mama povesteşte o scenă şocantă.

Mama copiilor: S-a dus la părinţii mei la 12, 1 noaptea, a pus băiatul de doi ani pe capotă şi a pornit maşina să plece cu ea. Pe capotă! Părinţii au încercat să-i ia pe copii. Au sunat la 112 şi poliţia ce le-a zis… Că cică “Asta este oră de deranjat?”

Şi totuşi, fetiţa de cinci ani şi băiatul de doi ani au fost lăsaţi cu bună ştiinţă în grija lui. Poliţiştii susţin că la ei a ajuns o singură plângere. Nu au însă nicio măsură luată.

Gabriela Costin, purtător de cuvânt IPJ Galaţi: Există o plângere făcută de soţie în data de 17 ianuarie, făcută la Poliţia municipiului Tecuci, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de soţul ei

Citeste si articolul :   ULTIMA ORĂ! ANM a emis cod ROŞU în România! Care sunt zonele afectate şi ce fenomente EXTREME vor fi

Ionel Boghiu, primar Nicoreşti: E adevărat că a ameninţat în trecut că se omoară şi pe el, şi pe copii. Poliţistului local i-a spus lucrul ăsta. Că în condiţiile în care nu se va rezolva nimic cu soţia, o să omoare copiii şi îşi pune şi el capăt zilelor

Mama copiilor bătuţi a plecat din România pe ascuns
Mama celor doi fraţi ar fi plecat din ţară în luna februarie, pe ascuns, susţin apropiaţii. Bărbatul i-ar fi dat foc la actele de identitate şi o urmărea la fiecare pas.

Femeia spune că vrea să se întoarcă şi să-şi ia copiii care sunt acum în grija bunicii paterne.

Ciprian Groza, director adjunct DGASPC Galaţi: Copiii au fost preluaţi, au fost într-un centru de plasament, după care au fost plasaţi la familia extinsă. Sunt incluşi într-un program de consiliere psihologică, evaluare şi consiliere psihologică.

Românii au urmărit online povestea copiilor bătuţi de propriul tată
Cazul a şocat întreaga ţară, iar ştirea publicată pe site-ul Observator.tv a fost cea mai citită din România.

Citeste si articolul :   Anuntul autoritatilor: Romanii vor iesi din case fara declaratia pe proprie raspundere. Cum se va circula dupa 15 mai

Iniţial, poliţiştii au considerat că este suficient să emită doar un ordin de protecţie, pentru a-l ţine la distanţă de copii pe tatăl-agresor.

După ce imaginile au revoltat România, procurorii i-au trimis o citaţe. Miercuri seară, individul a fost reţinut, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.