Sentinţă: Nuţu Cămătaru este liberat din Penitenciarul Găeşti. Acesta a beneficiat de legea recursului compensatoriu

Ion Balint, cunoscut drept Nuţu Cămătaru, va fi pus în libertate, marţi, după ce magistraţii Judecătoriei Găeşti, judeţul Dâmboviţa, au decis să admită propunerea de eliberare condiţionată formulată de Penitenciarul Găeşti unde Cătămaru era închis pentru şantaj. Fostul interlop este ultimul beneficiar al legii recursului compensatoriu.

Nuţu Cămătaru este doar ultimul beneficiar al legii recursului compensatoriu, promulgată de majoritatea PSD-ALDE. „Ca toţi deţinuţii puşi în libertate începând cu octombrie 2017, acesta a beneficiat de prevederile legii recursului compensatoriu. Legea a scăzut cu 20% perioada de denţie ce trebuia executată, şi astfel a ajuns mai repede în faţa comisiei de liberare condiţionată”, a explicat Sorin Dumitraşcu, liderul sindicatelor din penitenciare.

Potrivit portalului instanţelor, Judecătoria Găeşti “admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Găeşti pentru condamnatul Balint Ion, Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Balint Ion”, potrivit Mediafax.

Ion Balint, cunoscut drept Nuţu Cămătaru, va fi pus în libertate marţi, după ce sentinţa dată de instanţă nu a fost contestată. La ora transmiterii acestei ştiri, se fac formalităţile pentru ieşirea acestuia din închisoare.

Cămătaru a fost transferat de curând la Penitenciarul Găeşti de la cel din Ploieşti.

Acesta era închis din octombrie 2018 pentru şantaj, având o pedeapsă de 5 ani şi 11 luni de închisoare. În data de 8 octombrie 2018, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au admis cererea de contopire a pedepselor formulată de Ion Balint, cunoscut ca Nuţu Cămătaru.

“Dispune anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii (…) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală şi a Mandatului de executare a pedepsei închisorii (…) al Judecătoriei Sector 4 Bucureşti şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 11 luni închisoare, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe”, se arată în sentinţa dată la începutul lunii octombrie.

Loading...