Press "Enter" to skip to content

Medicii încătuşaţi pentru şpagă aveau salarii de 4.000 € pe lună

Cei cinci medici ai Spitalului Judeţean Neamţ, reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată, aveau salarii de aproximativ 4.000 de euro.

Medicii care lucrau în cadrul Secţiei de Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Judeţean Neamţ au fost reţinuţi de procurori pentru 24 de ore, iar astăzi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit unor surse, medicii aveau salarii de aproximativ 4.000 de euro pe lună, însă continuau să ceară şi să primească şpagă de la pacienţi.

Marţi, poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie din Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui au efectuat şapte percheziţii în dosarul celor cinci medici şpăgari.

La sfârşitul descinderilor, medicii Florică Guțu, Ghenadie Bucătaru, Constantin Nanu, Grigore Berea și Gheorghe Borș au fost reținuți ieri pentru 24 de ore.

Cinci medici din Neamţ, reţinuţi pentru luare de mită

„Activitățile au fost derulate într-un dosar penal constituit ca urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Neamţ, ce vizează fapte de corupţie săvârşite de medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ – Secţia Ortopedie şi Traumatologie, în legătură cu îndeplinirea actului medical”, se arată într-un comunicat al DGA.

După reţinerea celor cinci medici, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ se confruntă cu o criză acută în cadrul Secţiei de Ortopedie şi Traumatologie.

Aproximativ 30 de pacienţi au rămas acum în grija a numai doi medici, motiv pentru care s-a solicitat intervenţie Ministerului Sănătăţii pentru remedierea acestei situaţii de urgenţă.

Loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *