Andreea Bălan, primele mărturii după ce a fost la un pas de moarte în sala de naşteri

Andreea Bălan vorbeşte pentru prima dată despre cum a fost salvată de la moarte. Într-un mesaj trimis în exclusivitate pentru Observator, artista a dezvăluit din ce cauză i s-a oprit inima pentru un minut.

Sunt primele declaraţii pe care Andreea Bălan le-a făcut după ce şi-a adus pe lume al doilea copil.

ANDREEA BĂLAN​: Când au scos-o, mi-au pus-o obraz în obraz, că eram trează, apoi am intrat în stop cardio-respirator, dar nu-mi aduc aminte.

Cântâreaţa a fost la un pas de moarte pe masa de operaţie, după o complicaţie care a intervenit în timpul naşterii. Medicii care au salvat-o sunt uimiţi. Spun că 9 din 10 femei care trec printr-o astfel de situaţie mor în timpul resuscitărilor.

ANDREEA BĂLAN​: Nu am realizat la început, mi s-a explicat că e un caz la 80 de mii. Eu încă sunt sub şoc.

Directorul Clinicii private din Bucureşti, unde a avut loc operaţia cezariană, susţine că nicio analiză anterioară intervenţiei nu putea prevedea o asemenea complicaţie. Ea poate apărea la orice femeie însărcinată, dar e mai frecventă la naşterea naturală decât la cezariană.

DORU HERGHELEGIU, directorul unei clinici private: Este un accident dramatic, imprevizibil care antreneaza perturbari fizio-patologice extrem de severe, deja s-a mentionat şocul cardiac, stop respirator, o insuficienţă cardiaca dublata de una respiratorie, se instaleaza brusc, sunt devastatoare, peste ele se adauga o tulburare de coagulare care pune in pericol supravietuirea.

Tocmai această tulburare de coagulare a sângelui, pe fondul insuficienţei cardiace şi respiratorii, i-ar fi oprit inima Andreei, timp de un minut.

Pericolul a fost imens. Când intervine stopul cardio-respirator, creierul şi alte organe vitale nu mai primesc sânge.

Factorul declanşator care a complicat starea artistei a fost o embolie amniotică.

Mai exact, lichidul amniotic a ajuns în sângele matern. Andreea a fost resuscitată şi echilibrată destul de repede.

ANDREEA BĂLAN: Embolia amniotică se poate întâmpla oricând şi de obicei se termină cu decesul mamei, dar aici fiind medici foarte promţi, au acţionat şi mi-au salvat viaţa. Mă bucur că sunt în viaţă şi mă bucur de fetiţă. Abia acum am strâns-o în braţe şi sunt fericită.

Şansa ei a fost ca în echipa de patru medici să fie un anestezist specializat în intervenţii de chirurgie cardiovasculară şi altul care a mai întâlnit în carieră un caz medical asemănător. Specialiştii spun că, dacă intervenţia ar fi avut loc într-un spital de provincie, pacienta nu ar fi avut şanse de salvare.

DORU HERGHELAGIU, directorul unei clinici private: Trebuie sa fii dublat de aparatura performantă si de medicamente in cazul instalarii tulburarii de coagulare care sunt extrem de rare nu poti rezolva. In clinici mari exista, dar in spitale comune din tara, nu.

Soţul Andreei ar fi fost martor la întregul efort al medicilor. A fost în stare de şoc şi nu a părăsit spitalul de luni. Prietenii, familia şi colegii de scenă i-au lăsat Andreei mesaje de încurajare şi i-au adus fetiţei nou-născute primele cadouri.

ANDREEA ANTONESCU, artistă: Am vazut bebelusa, e foarte frumoasa, e o fetita de nota 10, are foarte mult par, e superba.

OZANA BARABANCEA, artistă: Andreea, fată frumoasă şi deşteaptă şi talentată, te rog frumos să te refaci pentru că avem nevoie de tine şi te iubim foarte mult. Şi te aşteptăm să fii zâmbăreaţă, să dansezi, să te bucuri de copii şi ştii tu, aşa cum ţi-am spus, eşti în rugăciunile mele.

Loading...