Press "Enter" to skip to content

Dragnea a pus ochii pe aurul BNR. Liderul PSD a depus un proiect de lege prin care cere repatrierea aurului DOCUMENT

Liviu Dragnea si Şerban Nicolae au depus miercuri la Senat un proiect care prevede modificarea Legii de funcţionare a BNR. Iniţiatorii vor ca 95% din aurul României să fie repatriat. România deţine aproape 104 tone de aur.

„Din rezerva constituită, Banca Naţională a României poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul obţinerii de venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice. Depozitele de aur constituite de Banca Naţională a României în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă”, stabileşte un articol al proiectului.

Acesta mai prevede că BNR urmăreşte menţinerea rezervelor la un nivel adecvat tranzacţiilor externe ale României.

„Dacă există pericolul diminuării rezervelor, până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, precum şi în cazul în care diminuarea s-a produs, Banca Naţională a României prezintă Parlamentului şi Guvernului, de îndată, un raport privind situaţia rezervelor şi cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere.

Raportul va conţine recomandările Băncii Naţionale a României privind politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru preîntâmpinarea sau remedierea situaţiei”, prevede proiectul legislativ.

Proiectul este înregistrat la Senat pentru dezbatere în procedură de urgenţă.

În expunerea de motive, Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae susţin că „evoluţia economiei româneşti din ultimii ani indică o tendinţă pozitivă, cu creştere economică constantă, solidă şi sustenabilă, cu inflaţie moderată, în limite controlabile şi cu o stabilitate predictibilă a monedei naţionale“. Ei spun că, în acest context, se poate modifica politica BNR privind constituirea şi administrarea depozitelor de aur.

„Nimic din situaţia economică a României nu mai justifică păstrarea unei asemenea cantităţi de aur ca rezervă în străinătate, cu costurile aferente, deloc de neglijat, în condiţiile în care această rezervă poate fi păstrată şi suplimentată, în mod corespunzător, în depozite din ţară”, apreciază Dragnea şi Nicolae, care spun că deţinerea unei cantităţi de aur în depozite constituite în străinătate nu trebuie, în mod necesar, interzisă, dar „aceasta ar trebui limitată cantitativ şi condiţionată de obţinerea unor venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice“.

Isărescu: Credeţi că euro şi dolarii stau în beci la Banca Naţională?

„Am fost acuzat că de ce ţin rezervele în străinătătate. De parcă le ţin eu, parcă sunt ale mele. Unde vreţi nene să le ţinem? Sunt rezerve internaţionale, credeţi că euro şi dolarii stau în beci la Banca Naţională? Stau în conturi”, a spus guvernatorul.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 ianuarie 2019 au fost de 35,765 miliarde euro, faţă de 36,8 miliarde euro la 31 decembrie 2018. Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,843 miliarde euro.

BNR menţine aurul în custodie la Banca Angliei. Aurul aflat în custodie la Banca Angliei aparţine în continuare României – şi nu poate fi folosit decât la instrucţiunile exprese ale Băncii Naţionale a României. Decizia de trimitere în custodie a aurului la Banca Angliei a fost făcută cu informarea Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului de la acea dată. Ultimul transfer de aur la Banca Angliei a avut loc cu mult timp înaintea crizei financiare internaţionale.

Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al BNR, a comentat, la Digi24, pe tema proiectului de lege depus de PSD.

„Aurul României trebuie să fie cât mai bine protejat. Rezervele României sunt plasate astfel încât ele să fie protejate şi ca valoare, şi fizic. Viaţa unei ţări poate cunoaşte şi momente mult mai dramatice decât cele pe care ni le imaginăm după 3 decade de tranziţie într-o Europă care nu a cunoscut un război mare european. Trăim vremuri care nu devin mai benigne, dimpotrivă, mai periculoase.

Poţi să faci cu aurul operaţiuni mai mult sau mai puţin riscante, punctul meu de vedere e că e mai bine să nu faci operaţiuni. Eu cred că important pentru România e să facem plasamente acolo unde avem certitudinea, pe baza unei analize geopolitice, că sunt protejate mai bine”, a spus Dăianu la Digi 24.

 

 

 

Loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *