Press "Enter" to skip to content

Ce nu s-a văzut la televizor când a fost audiată Laura Codruţa Kovesi

„Ieri, două comisii ale PE – cea de libertăţi civile şi cea de control bugetar – i-au audiat pe cei trei candidaţi la postul de şef al Parchetului European (EPPO), instituţie nou-creată, pentru a investiga fraudele cu fonduri europene. Nu sunt membru al vreuneia din cele două comisii, dar cum unul dintre candidaţi era românca Laura Codruţa Kovesi (LCK), am mers s-o ascult.

Cinci sunt lucrurile pe care le-am trăit la audieri şi pe care nu le-aţi putut vedea la tv. Vi le împărtăşesc mai jos, cu credinţa că pot completa tabloul unui moment important pentru istoria noastră europeană:

Aş menţiona, întâi de toate, remarca unui coleg din Luxemburg, care ştie binişor română şi care stătea chiar lângă mine. Când a auzit că Grapini o întreabă pe LCK „ce veţi face ca şi şef?”, a corectat-o imediat. „se zice: ca şef, nu: ca şi şef!”. Din fericire pentru limba română, eminenta lingvistă nu l-a auzit.

Al doilea lucru e zâmbetul de pe buzele unei colege din Italia când LCK a pronunţat numele lui Giovanni Falcone, pentru a sublinia că datoria unui procuror e să aplice legea. Iar italianca e chiar fiica unuia dintre părinţii fondatori ai Uniunii noastre.

Am reţinut, în al treilea rând, replica unei deputate malteze la adresa acelei socialiste din Spania care i-a cerut Laurei-Codruţa Kovesi să răspundă în engleză. Colega mea din Malta a întrebat-o: „dar tu n-ai vorbit în limba ta maternă?”. În fine, Kovesi i-a răspuns în engleză şi i-a explicat că i-ar putea vorbi şi-n franceză.

Al patrulea lucru mă priveşte chiar pe mine: am votat ultimul, întrucât – deşi nu sunt membru al CONT – l-am înlocuit pe un coleg neamţ din PPE, pe care-l cheamă Zeller şi e, de aceea, la capătul listei. Ţinând seama de rezultatul final – 12 voturi pentru LCK, 11 pentru candidatul francez şi unul pentru cel din Germania – aş putea zice că am avut votul decisiv :)!

În fine, e păcat că n-aţi putut vedea feţele pesedistelor Ţapardel, Zoană şi Grapini când s-au anunţat rezultatele. Nu am cuvinte pentru a descrie combinaţia unică de ură şi decepţie de pe aceste chipuri…”

Loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *