Antena 1 i-a dat vestea , iar vedeta concediată se retrage din televiziune

Antena 1 a renunţat la emisiunea “Prietenii de la 11”, prezentată de Diana Munteanu şi Florin Ristei. În locul acestui show va fi matinalul “Neatza cu Razvan şi Dani”, care va fi difuzat în intervalul 08.00-12.00, continuat de o ediţie a Observatorului.

Dacă Diana Munteanu va fi implicată mai departe în diferite proiecte de la Antena 1, Florin Ristei a luat decizia de a se retrage, cel puţin deocamdată, din televiziune. El se va ocupa de activitatea trupei FeeStay, în care este solist. Ristei şi-a prezentat planurile într-o postare pe Facebook.

“Răspund aici, pentru cine e interesat, ca să evităm tot felul de telefoane și întrebări penibile. Din 1 martie, emisiunea ”Prietenii de la 11” iese din grila de programe Antena1. După 2 ani de emisiune, am ales să schimb ceva, de aici și plecarea mea.

A fost o experiență foarte mișto, cu o echipă de producție profi, cu o Diana Munteanu așa cum nu o știam și cu care, zic eu, că am facut echipă foarte bună, și un context în care m-am simțit bine, am vorbit ce am vrut și de care sunt mândru.

Pe Diana o puteți urmări, curând, în alte formate ale Antena1, eu, în schimb, iau o pauză de tv și mă concentrez pe ce am de făcut cu FreeStay în perioada asta. Hai că ne mai vedem 2 săptămâni la ora 11, apoi ne vedem cu drag la concerte, sau online, oricând”, a fost mesajul scris de Florin pe pagina sa de Facebook.

Loading...