Pacienta pe care un medic din Târgu Jiu nu a vrut să o trateze, a murit în cele din urmă, la spitalul din Craiova. Femeia, în vârstă de 63 de ani, a ajuns în prima fază la spitalul din județul Gorj, suferind de mai multe afecțiuni pulmonare și cardiace. Specialistul pneumolog a refuzat să o trateze însă, arătându-se deranjat de salarizarea necorespunzătoare, dar și de lipsa de personal.

Pacienta a ajuns la Spitalul Județean Târgu Jiu în luna ianuarie, fiind internată la Secția de Boli Infecțioase. În scurt timp însă, starea de sănătate i s-a agravat, astfel că a fost transferată la Terapie Intensivă, prezentând o bronhopneumonie acută.

Cum răspunde medicul acuzațiilor care i se aduc

Medicul pneumolog, chemat să o consulte pe femeie, a refuzat acest lucru, invocând atât lipsa personalului, cât și salarizările necorespunzătoare. „Nu se poate realiza aspirat bronșic în boală infecțioasă deoarece este lipsă de personal mediu sanitar, cât și lipsă salarizare corespunzătoare a personalului care efectuează această manevră” .

Așa a scris în fișa pacientei medicul, care va fi cercetat disciplinar și riscă să fie dat afară.În apărarea sa, doctorița din Târgu Jiu, acuzată că pe 27 ianuarie a refuzat să consulte o pacientă, susține că i s-ar fi solicitat să efectueze o manevră pentru care nu ar fi plătită. Ba mai mult, medicul Elena Vlad amenință spitalul cu o plângere penală, nemulțumită că foaia de observație a pacientei a fost făcută publică.

„Am fost solicitată de 3 ori la acest caz, de medicul curant infecţionist, timp în care am participat la ajustarea tratamentului. Eu nu sunt angajata ATI, nu sunt angajata Bolilor Infecţioase. Desfăşor activitate de fibrobronhoscopie de 3 ani în acest spital, fără să am niciun spor salarial, adică desfăşor activitate benevolă în ciuda referatelor repetate pe care le-am depus la conducere.

Am o singură asistentă care este în această activitate, care şi-a obţinut competenţa, ca şi mine, pe bani proprii, nu datorăm nimic spitalului.”,a declarat dr Elena Vlad, medic pneumolog.

„Am făcut o sesizare penală privind scurgerea de date personale din foaia pacientei către presă pentru că, în mod normal, ce am scris acolo era pentru conducere, care ştia situaţia şi putea să mă cheme să stabilim ce problemă avem şi, în felul ăsta se aplana situaţia.

Eu nu am absolut niciun echipament de protecţie conform manevrei pe care o fac. Ce echipament îmi asigură spitalul, este o mască de unică folosinţă. Eu intru aşa. Această mască este una pe care o achiziţionez personal pentru că am dreptul să trăiesc.

Am zis salarizare necorespunzătoare a celor care efectuează manevra. Aşa am scris. Niciodată nu voi avea sprijin în această manevră pentru că întotdeauna asistenţii vin la bani. Toată lumea vine la bani, dar dacă îşi asumă nişte riscuri doresc să fie plătiţi, protejaţi cu asumarea unor riscuri conştient, nu aşa cum se impune.” , a mai spus medicul.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here