Bunicul adolescentului din Dâmbovița care a incendiat un câine a avut o reacție surprinzătoare. “A fost joacă între ei”, a spus bătrânul, după ce nepotul său a fost luat de poliție, pentru a fi audiat.

Gestul de cruzime comis de băiatul de 14 ani din Dâmbovița i-a luat prin surprindere familia din satul Lăculețe, comuna Glodeni.

”Uite, a venit și poliţia!”
Inițial, Marin Niculae, bunicul băiatului a spus că nu a avut habar de incidentul șocant. Bătrânul a fost la fel de surprins și când au venit anchetatorii.

“Uite, a venit și poliția! Oare la noi vine?”, a spus bunicul băiatului.

”A fost joacă!”
După ce nepotul său a fost luat de poliție, pentru a fi audiat, reacția bunicului a fost cu totul neașteptată.

(Marin Niculae, bunicul adolescentului): Eu așa consider, a fost joacă între ei, că sunt copii!

(Reporter): Păi și așa, să dea foc la câine, aia e joacă?

(Marin Niculae, bunicul adolescentului): Păi nu știu din ce cauză s-a întâmplat să dea foc la câine. Nu putea să îi dea una cu toporul în cap, să-l omoare, dacă avea necaz pe el? Nu era mai bine așa?

Adolescentul de 14 ani este acuzat că a incendiat și ucis un câine, pe care îl legase de un copac. Un prieten în vârstă de 15 ani a filmat gestul de o rară cruzime. Cei doi băieți par să se amuze în înregistrarea șocantă. Prietenul adolescentului este, de asemenea, cercetat.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here