A murit Camelia Argint. Cântăreaţa de muzică populară avea 54 de ani

Camelia Argint, interpretă de muzică populară şi profesoară de canto la Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu, a murit la vârsta de 54 de ani, după ce ar fi suferit un infarct.

La locuinţa artistei din Târgu-Jiu a ajuns, în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi un echipaj de la Ambulanţa Gorj, dar cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul Interpretei de muzică populară Camelia Argint.

„Într-adevăr, s-a intervenit cu un echipaj cu medic, medicii au făcut resuscitare la faţa locului, dar a fost tardiv şi nu s-a mai putut face nimic. Aşa credem, că a fost infarct miocardic. Am înţeles că nu avea nicio problemă de sănatate. Se va depista sigur la autopsie”, a declarat, pentru Mediafax, managerul SAJ Gorj, Constantin Mitroi.

Apropiaţii cântăreţei susţin că aceasta ar fi fost răcită în urmă cu câteva săptămâni.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.00 şi-ar fi anunţat soţul ca nu se simte bine şi ar fi luat o pastilă împotriva răcelii, iar în timp ce se afla în baie i s-ar fi făcut rău. Bărbatul a reuşit să o conducă în hol, unde ar fi găsit-o şi echipajul de la Ambulanţă.

Poliţia a deschis o anchetă în acest caz, pentru moarte suspectă.

Loading...