Inima frumoasei Diana s-a oprit. Fata s-a stins noaptea trecută, după 19 zile de agonie

Diana Ghişoiu, fata de 24 de ani de la Sibiu, aflată de 19 zile în moarte cerebrală, a murit. Tânăra s-a stins la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.

Inima Dianei a încetat să mai bată în cursul nopţii, după 21 de zile de când a fost diagnosticată cu meningită şi aproape trei săptămâni de moarte cerebrală.

Fata a făcut stop cardiorespirator, noaptea trecută, potrivit mamei sale.

Diana Ghişoiu s-a stins în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, unde se afla internată din 6 ianuarie.

Familia nu a vrut autopsie
Tânăra a intrat în moarte cerebrală, duminică, 6 ianuarie. Încă de atunci, medicii au anunţat că nu se mai poate face nimic pentru salvarea Dianei.

“Din nefericire evoluția bolii a fost una galopantă, starea pacientei s-a agravat iar în data de 6 ianuarie, ora 22:30 a fost declarată moartea cerebrală. În această situație, un pacient este decedat din punct de vedere medico-legal. Pacienta se află într-o stare ireversibilă, este conectată la aparate, iar funcțiile cardio-respiratorii sunt susținute în mod artificial, întrucât nu există activitate cerebrală”, se preciza de atunci, într-un comunicat de presă al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

Mama Dianei a declarat pentru oradesibiu.ro că a cerut scutirea de autopsie.

Medicii au decis, însă, să o facă.

În mod normal, se face autopsie oricărui pacient care moare în spital. Legea dă, însă, posibilitatea aparţinătorilor să ceară în scris, scutirea de autopsie a celui decedat în spital.

În moarte cerebrală, după o suspiciune de răceală
Reamintim că fata a ajuns la Spitalul Militar din Sibiu, în data de 4 ianuarie.

Pentru că nu se simțea bine, din cauza unei răceli, părinții au dus-o la spital, ea acuzând dureri îngrozitoare de cap și febră.

La scurt timp, medicii au diagnosticat-o cu meningită și i-au prescris un tratament.

Medicii de la Militar au decis să o transfere la Spitalul Județean de Urgență și au chemat ambulanța, însă nu a fost anunțată ca fiind o urgență.

Pentru că fata a început să se simtă din ce în ce mai rău, a fost chemată din nou o ambulanță cu medic, fata ajungând spre seară la spitalul Județean.

După sosirea la Spitalul Județean, Diana Ghișoiu a intrat în comă, iar două zile mai târziu, pe 6 ianuarie, a fost declarată moartea cerebrală.

Loading...