Bogdan, tânărul din Constanţa bolnav de cancer, a ajuns la Istanbul

Bogdan Marghiol, tânărul în vârstă de 20 de ani, din Constanţa, care a mobilizat mii de oameni cu povestea sa de viaţă, a ajuns la clinica din Istanbul, acolo unde există singura lui şansă de supravieţuire.

Seara trecută, un echipaj medical de la o clinică privată din Constanţa l-a preluat pe Bogdan, alături de care au fost zeci de prieteni, şi l-a transportat la clinica din Istanbul.

Bogdan Marghiol a primit, chiar de Crăciun, o veste teribilă. Medicii din România nu i-au dat nicio şansă după ce un cancer la testicule, pentru care s-a intervenit chirurgical, s-a răspândit în tot corpul.

Clinica din Istanbul, singura şansă a lui Bogdan
Mai mulţi prieteni au lansat, pe Facebook, o strângere de fonduri pentru a aduna banii necesari tratamentului la clinica din Istanbul, singura din lume în care Bogdan a primit o şansă la viaţă.

Ieri, în numai câteva ore, familia lui Bogdan Marghiol, împreună cu prietenii şi cei aproape o mie de oameni care au donat, au reuşit să strângă 6.000 de euro, banii necesari unui avans pentru ca tânărul să fie primit la clinica din Istanbul.

Astfel, seara trecută, în jurul orei 21.00, Bogdan a fost preluat de un echipaj medical format din medicul Cristina Bundă, asistenta Georgiana Tudor şi ambulanţierul Marian Bucur.

În această dimineaţă, la ora 10.00, echipajul din Constanţa, împreună cu Bogdan, au ajuns la clinic din Istanbul, iar tânărul a fost pregătit pentru a începe tratamentul.

Toţi cei care vor să îl ajute pe tânăr să scape cu viaţă pot dona în conturile:

– RO86BRDE140SV74081851400 EURO SI LEI;

– RO90BRDE140SV74081771400 pe numele ELIS OTURBAI.

Loading...