Trupul fetei care s-a aruncat în râul Bistrița după o ceartă cu mama ei a fost găsit

Tânăra din județul Neamț care s-a aruncat în râul Bistrița, sâmbătă seară, a fost găsită, potrivit ISU Neamț.

Sinistru este că, în urma căutărilor din zona Hidrocentralei Zănești, a mai fost descoperit și cadavrul unui bărbat dat dispărut de familie în urmă cu o lună, relatează stiri-neamt.ro.

Fata de 16 ani, din județul Neamț, s-a aruncat în râul Bistrița sâmbătă seară, în jurul orei 21:30, după o ceartă cu mama sa, după cum au povestit vecinii. Ea a fost văzută cum sare de pe un pod de o femeie care a chemat poliția.

Localnicii susţin că tânăra ar fi suferit o depresie după ce, în urmă cu doi ani, tatăl acesteia s-a sinucis prin spânzurare.

Tragedia s-a petrecut pe canalul de fugă al râului Bistriţa, în localitatea Slobozia – oraşul Roznov, potrivit informaţiilor furnizate Agerpres de purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Adrian Rotaru.

Loading...