USR susţine că reţeaua RADET crapă pentru că de doi ani şi jumătate se taie banii de investiţii destinaţi modernizării reţelei, astfel că în acest an doar 2,6 milioane de lei au fost efectiv cheltuiţi pentru investiţii RADET, în timp ce Catedrala Neamului a primit 45 de milioane lei, iar bugetul CREART (instituţia care se ocupă de festivaluri, târguri şi concerte) a fost de 79 de milioane lei, scrie News.ro.

USR Sector 3 mai menţionează, într-un comunicat, că, în septembrie 2016, Gabriela Firea spunea că ”bucureştenii vor avea la timp şi în condiţii deosebite de confort, apă caldă şi căldură în timpul sezonului rece”.

„Între timp, au trecut mai bine de doi ani. RADET a rămas în insolvenţă iar administratorul judiciar (un apropiat al Gabrielei Firea) a încasat aproape 1 milion de euro pentru a gestiona eşecul. Gabriela Firea a luat banii de investiţii destinaţi modernizării reţelei şi a punctelor termice şi i-a dat pe târguri, festivaluri şi statui.

Rezultatul este cel pe care îl vedem astăzi: sute de blocuri din Bucureşti rămân în fiecare zi fără apă caldă şi căldură. Numărul şi gravitatea avariilor sunt mai mari decât oricând în ultimii 20 de ani. Iar responsabilii evită să dea ochii cu presa şi cu cetăţenii”, precizează sursa citată.

În plină iarnă, mii de bucureşteni au rămas, din nou, fără apă caldă şi căldură. Este a patra avarie la reţeaua principală a RADET doar în ultimele săptămâni.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here