Toader îl amenință pe Iohannis cu CCR: ”Mai mergem încă o dată, și încă o dată”

Ministrul Justiţie, Tudorel Toader, a declarat joi seara că va sesiza Curtea Constituţională dacă preşedintele Klaus Iohannis va respinge cererea sa de revocare din funcţie a procurorului general Augustin Lazăr.

“Am făcut apel la preşedinte să-şi respecte obligaţiile legale şi constituţionale, să recitească şi să procedeze în îndeplinirea competenţelor, potrivit articolului 132 din Constituţie. Eu exprim speranţa că, dacă în cazul doamnei Kovesi preşedintele a citit, dar nu prea a înţeles şi am primit dezlegare de la Curtea Constituţională, acum avem deja această dezlegare, această decizie – 358.

Deja, cred că preşedintele o va înţelege, dacă nu şi va fi nevoie, mai mergem încă o dată şi încă o dată la Curtea Constituţională. În final, indiferent de pregătirea pe care o avem sau nu o avem, indiferent de nivelul la care înţelegem sau nu înţelegem mecanismele statului de drept, de aia aveam consilieri şi trebuie să ne respectăm obligaţiile.

Nu le respectăm, nu este o problemă. Fiecare e om, fiecare are dreptul să încalce Constituţia şi vom sesiza din nou, cel mai probabil, Curtea Constituţională, chiar dacă este inutil (…)

Avem precedentul deciziei 358, care este ca un tipar şi pentru ipoteza în care preşedintele ar refuza să procedeze la revocarea procurorului general sau ar refuza să procedeze la numirea unuia sau unora dintre cei cinci procurori (…) Putem sesiza Curtea Constituţională cu un nou conflict juridic”, a spus Toader într-o intervenţie telefonică la un post TV.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat joi seara, într-o postare pe Facebook, că a transmis către preşedintele României atât solicitarea de revocare din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr, cât şi pe cea privind numirea Adinei Florea ca procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Toader a precizat că a transmis la Cotroceni solicitări de numire în cinci funcţii de conducere: Elena Giorgiana Hosu – ca procuror şef adjunct DIICOT; Antonia-Eleonora Constantin – procuror şef al Secţiei Judiciare din cadrul PÎCCJ; Iuliana Nedelcu – procuror şef adjunct al Secţiei Judiciare din cadrul PÎCCJ; Florena-Esther Sterschi – procuror şef al Secţiei de resurse umane şi documentare din cadrul PÎCCJ; Adina Florea – procuror şef al DNA.

Loading...