Alianța Vestului face ravagii și devine exmplu pentru Moldova. Primari din patru judeţe din Moldova au semnat, luni, la Suceava, contractul cadru de asociere “Moldova se dezvoltă”, printre aceştia numărându-se edilii din Iaşi, Neamţ, Botoşani şi Suceava.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, în calitate de gazdă a evenimentului, dar şi ca iniţiator al Asocierii ”Moldova se dezvoltă”, deschisă tuturor oraşelor dornice să i se alăture, a spus că acest demers nu este o replică şi nici o contrapondere la Alianţa Vestului.

“Cred că asocierea pentru Moldova trebuia să o avem mai de mult, având în vedere faptul că problemele de aici sunt mult mai grave decât cele ale Vestului. Îi felicit pe cei patru primari vrednici din vestul ţării, dar nu avem nimic de-a face cu ei.

Şi noi, în Moldova, avem primari vrednici, care şi-au făcut datoria, dar din cauza poziţionării noastre geografice, mai mult spre Est decât spre Vest, avem aceste probleme. Faptul că nu avem o autostradă care să lege Moldova de celelalte regiuni istorice, de Ardeal şi Bucureşti, avem o mare problemă.

Aşa cum i-am spus şi preşedintelui României, la şedinţa Asociaţiilor Municipiilor din România, în măsura în care aceste probleme nu se vor rezolva, Moldova este condamnată la subdezvoltare.

De aceea am decis, cei şapte primari care suntem aici, să facem acest parteneriat între localităţi, să fim un model de organizare pentru Moldova, să reprezentăm o putere de negociere la nivel guvernamental, european, dar şi cu alte organisme, în ideea de a dezvolta zona Moldovei”, a spus Lungu.

Potrivit primarului Sucevei, documentul urmează să fie parafat până la sfârşitul trimestrului unu al anului viitor.

Conform acordului cadru principalele motive pentru realizarea Asocierii “Moldova se dezvoltă” sunt lipsa unei strategii coerente de dezvoltare şi de alocare a resurselor, în vederea diminuării decalajelor dintre Estul şi Vestul ţării; ţinerea în izolare vizibilă cu consecinţe deosebit de grave în ceea ce priveşte creşterea economică a regiunii; depopularea accelerată a regiunii, prin migraţia forţei de muncă active.

Totodată, în document se arată că semnatarii doresc să iniţieze proiecte regionale şi locale ale localităţilor, pentru a contribui la dezvoltarea zonei Moldovei, la reducerea decalajelor faţă de celelalte regiuni istorice ale ţării.

”Asocierea noastră este de parteneriat, cu scopul de a avea eficienţă în promovarea proiectelor noi de infrastructură, de investiţii publice sau private, a proiectelor în educaţie, sănătate, mediu, turism etc., fără a exclude participarea autorităţilor centrale, europene sau alte organisme internaţionale.

Sursele de finanţare vor fi locale, guvernamentale sau europene, de la caz la caz”, se arată în acordul cadru semnat de primarii de Suceava, Iaşi, Neamţ, Botoşani, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi Roman.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here