Meghan și mama ei vor fi cântărite de Regină înainte și după masa de Crăciun. Motivul din spatele acestei ciudățenii

Acest Crăciun va fi primul petrecut la Sandringham atât pentru Meghan Markle și mama sa, Doria Ragland, cât și pentru Prințul Louis, mezinul ducilor de Cambridge, care s-a născut în aprilie.

În afară de binecunoscutele tradiții, familia regală britanică are și un obicei de Crăciun mai puțin convențional. Astfel, protocolul regal dictează că înainte și după masa de Crăciun toți componenții familiei regale trebuie să urce pe cântar.

Cântăritul înainte și după masa de Crăciun e o tradiție regală cu rădăcini foarte vechi. Această tradiție care acum pare ciudată a fost, la origine, una foarte practică.

Mai precis, tradiția a fost instituită de Regele Eduard al VII-lea, care era obsedat de bunăstarea oaspeților săi, așa că insista ca toată lumea să primească îndeajuns de multă mâncare.

Pentru a dovedi că oaspeții săi sunt cinstiți cum trebuie, Eduard îi punea să urce pe cântar înainte și după masa de Crăciun.

Cu alte cuvinte, atât Meghan, cât și mama sa, Doria Ragland, vor fi nevoite să respecte tradiția și să urce pe cântar.

Obiceiuri și tradiții de sute de ani

Membrii familiei regale britanice sosesc la Sandringham în ziua de ajun, iar întregul program de Crăciun este stabilit cu minuțiozitate chiar de Regina Elisabeta a II-a, care, de obicei, ajunge la Palat cu cel puțin o săptămână înainte.

Drept urmare, cu precizie de ceasornic, fix la ora 6 după-amiaza toți membrii familieie regale, de la mic la mare, sunt prezenți în fața bradului de Crăciun, unde urmează a fi deschise cadourile.

Chiar dacă în majoritatea familiilor, darurile sunt deschise dimineața, după ce a venit Moș Crăciun, în familia regală acest lucru se întâmplă în ajun, deoarece Regina vrea să dedice ziua de Crăciun credinței.

Ca atare, în dimineața de Crăciun întreaga familie regală britanică participă la două slujbe, dintre care una privată, care are loc la Castelul Sandringham.

Cel mai așteptat moment: deschiderea darurilor

Cel mai așteptat moment al Crăciunului este, și pentru familia regală britanică, la fel ca pentru fiecare dintre noi, deschiderea darurilor de Crăciun. Cu ceva timp înainte de ora 6, toți membrii familiei trebuie să lase cadourile sub brad fără să fie văzuți.

Și aici însă există mai multe reguli, dintre care trei nu pot fi încălcate sub nicio formă. În primul rând, nimeni nu trebuie să-și deschidă darul fără permisiune Prințului Philip, soțul Reginei Elisabeta a II-a.

În al doilea rând, fiecare cadou trebuie să fie un gadget, un dar amuzant, așadar membrii familiei regale își tot fac farse între ei. În al treilea rând, cu cât cadoul e mai ieftin, cu atât mai bine.

Loading...